Copiii din Moldova, mai protejați. Un proiect de lege privind protecția specială a minorilor, aprobat de Guvern

Adesea copiii devin victime ale relațiilor tensionate între membrii familiei, unii fiind transportați în afara țării, alții fiind obligați de către rude să se afle într-un anumit loc. Pentru a evita asemenea cazuri, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite.

Proiectul vine să consolideze protecția copiilor aflați în situații vulnerabile legate de dispute familiale și să asigure aplicarea normelor internaționale în acest sens.

Instanțele vor putea lua măsuri suplimentare pentru protecția copilului, cum ar fi ridicarea pașaportului sau interzicerea temporară a ieșirii din țară, atunci când există riscuri de reținere ilicită.

În același timp, noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale, pentru a facilita localizarea, protejarea și, după caz, înapoierea în siguranță  a copiilor  în țară.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la o Convenție internațională, în baza căreia deciziile instanțelor din Republica Moldova vor fi executabile în alte țări, fiind posibilă coordonarea mai eficientă și reducerea timpului de intervenție și reacție atunci când interesele copilului sunt prejudiciate.

Potrivit proiectului, deplasarea ilicită a copilului presupune scoaterea copilului cu vârsta de până la 16 ani din țara unde își are reședința obișnuită, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, fără acordul scris, legalizat notarial, al celuilalt reprezentant legal.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA