Peste 30 la sută dintre cetățenii cu drept de vot și-au exercitat deja dreptul al vot până la ora 13:00. CEC anunță că procesul electoral se desfășoară într-un mod dinamic, cu o prezență semnificativă.
Femeile sunt cele mai active în rândul votanților, în timp ce cea mai scăzută prezență se înregistrează în rândul tinerilor.
„Facem un apel către tinerii care astăzi împlinesc 18 ani să marcheze acest moment important prin ieșirea la vot”, a spus Angela Caraman, președintele CEC.
În topul prezenței la vot se află raioanele Dondușeni, Rezina și Șoldănești.
Peste 13 mii de alegători au votat deja la secțiile de votare destinate cetățenilor din stânga Nistrului.
Cea mai ridicată prezență la vot s-a înregistrat la secțiile de votare din Moscova.