Siegfried Mureșan: „Moldova a rezistat propagandei și a ales drumul european”

Rezultatul strâns de la referendumul privind aderarea la UE nu înseamnă că Moldova este divizată, dar că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Rusiei, oamenii au găsit puterea de a alege Europa. Declarația a fost făcută de europarlamentarul român Siegfried Muresan, după procesarea a peste 95 la stă din procesele verbale.  

 

„Referendumu privind integrarea europeană a Republicii Moldova va reuși. Rezultatul strâns nu înseamnă că Moldova este divizată, ci înseamnă că, în ciuda propagandei și a implicării masive a Rusiei, oamenii au găsit puterea de a alege Europa. Integrare europeană a Republicii Moldova va continua. Iar ajutorul nostru si implicarea noastră vor fi mai necesare ca oricând”, a scris Mureșan.

Amintim că, potrivit rezultatelor preliminare ale CEC, peste 50% dintre cetățenii Republicii Moldova au votat „Da” la referendumul privind modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană.

Președinta Maia Sandu a declarat noaptea trecută că autoritățile au probe și informații potirvit cărora scopul grupării criminale a fost să cumpere 300 de mii de voturi. „Dimensiunea fraudei e fără precedent”, a spus Sandu.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA