Doi cetățeni moldoveni și o cetățeancă a Ucrainei au fost arestați, fiind suspectați de organizarea trecerii ilegale a mai multor cetățeni străini peste frontiera de stat a Republicii Moldova.
Potrivit anchetei, cei trei suspecți ar fi facilitat trecerea ilegală a unor cetățeni indieni către Uniunea Europeană, tentativa de trecere fiind înregistrată în zona punctului de trecere a frontierei de stat ,,Leușeni-Albița”, informează Procuratura Generală.
„Cetățenii indieni au intrat în Republica Moldova cu vize de tranzit pentru studii valabile doar pentru Ucraina, însă intenția reală a fost să traverseze fraudulos frontiera spre Uniunea Europeană. Aceștia au plătit 21 500 de euro unui intermediar în India”, precizează Procuratura.
Ajunși în punctul de frontieră, cei trei indieni au încercat să evite controlul, deplasându-se pe jos în zona necontrolată. Ei au fost însă interceptați și reținuți de polițiștii de frontieră români.
Datorită schimbului rapid de informații între structurile de forță, suspecții care au facilitat trecerea străinilor au fost identificați și reținuți. În acest fel gruparea infracțională a fost destructurată.
Suspecții sunt acum în arest preventiv pentru 30 de zile, iar cetățenii indieni urmează să fie expulzați în țările lor de origine.