Procuratura Generală a pornit o cauză penală după tragedia din unitatea militară din Cahul, unde un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar a fost rănit. Dosarul a fost inițiat pentru încălcarea regulilor de mânuire a armei, faptă care ar fi provocat din imprudență decesul unei persoane.
Potrivit procurorilor, bănuitul a fost reținut. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, el riscă până la șapte ani de închisoare.
De asemenea, oamenii legii au anunțat că adolescentul nu a decedat în urma unui stop cardiac, așa cum au anunțat inițial, ci ar fi fost rănit mortal de un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, care a fost reținut. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției menționează că au fost informați despre acest fapt de către medicul legist, care a stabilit că, potrivit primelor constatări, cauza decesului a fost o împușcătură. În urma acestui incident, un alt soldat de 18 ani a fost rănit și transportat la spital. Cazul este investigat penal de structurile judiciare, iar opoziția parlamentară cere demisia conducerii Ministerului Apărării.
”Poliția a fost informată, la această oră, de către medicul legist care examinează corpul neînsuflețit al minorului, că preliminar acesta a fost pătruns de glontele care a rănit militarul în termen. În acest moment expertiza medico-legală continuă, pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar militarul care a efectuat împușcǎtura a fost reținut de polițiști”, Diana Fetco, ofițeră de presă a IGP.
Potrivit informațiilor oferite de IGP, militarul prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu minorul, venit în vizită la un alt militar în termen. În urma unei împușcături preliminar accidentale, militarul în termen a fost rănit și transportat la spital, fiind în afara oricărui pericol. Totodată, minorul de 16 ani aflat la fața locului a fost transportat la spital, unde, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de medici, a decedat la scurt timp după internare. Potrivit primei ipoteze, minorul ar fi decedat în urma unui stop cardiac, fapt infirmat luni de medicii legiști.
Conform reprezentanților Ministerului Apărării, incidentul s-a produs în urma exploatării necorespunzătoare a armei și a încălcării măsurilor de securitate. Conducerea Armatei Naționale a dispus desfășurarea unei anchete de serviciu pentru elucidarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs acest caz.
Pe fondul acestei tragedii, opoziția, printre care responsabilii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, au cerut demisia conducerii Ministerului Apărării, considerând ,,că această tragedie este consecința directă a incompetenței și neglijenței” a acesteia.
”Revizuirea urgentă a protocoalelor de securitate. Ceea ce s-a întâmplat demonstrează că actualul sistem de control asupra circulației armelor în armată nu funcționează. Cerem verificări imediate în toate unitățile militare din țară și revizuirea regulamentelor privind interacțiunea militarilor cu populația civilă”.
A reacționat și formațiunea Partidului Nostru, prin vocea deputatului Constantin Cuiumju, care a cer demisia imediată a ministrului Apărării și a șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale.
”Acesta nu este un accident izolat. Este rezultatul direct al nepăsării, incompetenței și iresponsabilității instituționalizate în Ministerul Apărării. De la începutul anului au existat decese și incidente grave în Armata Națională și de fiecare tăcere. Nicio demisie, nicio asumare, nicio consecință pentru cei responsabili”, Constantin Cuiumju, deputatul formațiunii Partidul Nostru.
De cealaltă parte, reprezentanții Guvernului au subliniat că acest va fi investigat riguros.
”Va fi o anchetă riguroasă. Dacă ancheta va arăta că au existat abateri sau responsabilități asumate insuficient, ele trebuie tratate cu toată fermitatea”.
De la începutul acestui an, mai mulți militari și-au pierdut viața. De exemplu, un soldat în termen al Armatei Naționale a decedat, după ce s-a rănit cu arma din dotare în timpul îndeplinirii serviciului la post. Tragedia a avut loc în luna februarie, iar în luna ianuarie, un militar prin contract s-a stins din viață după ce s-a rănit cu arma din dotare într-o unitate din garnizoana Florești, unde își efectua serviciul.


