„Mi-i dor de protest. Ne-am duce să facem ruble”. Interceptări în cadrul cauzei penale pentru coruperea alegătorilor

Inspectoratul General al Poliției a publicat fragmente audio interceptate în cursul cercetărilor desfășurate în cadrul cauzei penale pornită pe faptul creării și conducerii unei organizații criminale, spălare de bani, coruperea alegătorilor, precum și finanțarea ilegală cu scop de influențare a Alegerilor și Referendumului din 20 octombrie curent.

„ – Așa mi-i dor de un protest.

– De ce nu fac? Ne -am duce să facem vreo două ruble.

– D-apoi cum… Chiar mi-i dor – ne duceam, veneam. Noi, hala-hala, mai râdeam, mai glumeam, da „copeikă” ieșea”.

                   *    *    *

„ – Doamna Alexandra, bună ziua!

– Bună ziua

– De la „Molodiojnaia Organizația” de la Drochia. Ne-am mai văzut. Alexei mi-a zis că aveți vreo doi băieți care vor în „Molodiojnaia Organizația”. Duminică, la Chișinău, vom face un miting, de vreo 2 mii de oameni, de tineret. Îmi va trebui, dacă puteți până mâine să vorbiți cu ei, să vedem ce spun ei. (…) Până când suntem vreo 20 de băieți, fete din Drochia. Dar mi-au zis să găsim vreo 50.

– Ș-apoi cum, plătiți mașinile, da?

– Da, e achitare oricum, tot cum se cade”. (…) Câte 100%, câte 2 de fiecare cap și plus achitarea la drum. Dacă vor fi mai mulți, clar că vom da mai mult”.

Amintim că pe întreg teritoriul țării au loc percheziții. Potrivit IGP, acțiunile vizează lideri din cadrul unui grup criminal organizat, care se ocupă de racolarea tinerilor, pentru organizarea unor destabilizări în capitală, cu scop de influențare a Alegerilor și Referendumului din 20 octombrie.

Citește și: VIDEO Percheziții pe teritoriul țării, în cadrul cauzei penale pentru finanțare cu scop de influențare a alegerilor

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA