Veste bună pentru șoferii care se deplasează prin apropierea satului Pelinia, raionul Drochia. Circulația pe podul de peste râul Răut, care asigură trecerea în perimetrul respectiv, a fost reluată după lucrări de reconstrucție.
Podul este amplasat pe drumul R12 R8 –Dondușeni-Drochia-Pelinia-M5, km 59+960, precizează Administrația de Stat a Drumurilor (ASD). Lungimea podului e de 55,49 metri, are 3 deschideri, două benzi de circulație rutieră și trotuare pentru pietoni.
Construcția a fost realizată la începutul anilor ’70, iar de atunci podul nu a beneficiat de lucrări capitale până la demararea reconstrucției în februarie 2024.
Administrația de Stat a Drumurilor menționează că lucrările au fost finalizate cu 3 luni mai devreme decât termenul limită stabilit.