Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu a discutat cu studenții de la mai multe universități din țară. Care sunt priorități pentru următorii 4 ani

Maia Sandu a discutat în aceste zile cu tinerii de la mai multe universități din țară. Președinta a vorbit despre cât de important este ca tinerii să lucreze acasă, dar și despre prioritățile guvernării pentru următorii patru ani.

 

Cu studenții de la Universitatea de Stat din Moldova a vorbit despre integrarea europeană, proiectul de țară de care cel mai mult vor beneficia tinerii

”Planurile noastre pentru educația universitară sunt ambițioase: la cele 500 de milioane de lei investite deja în universități și colegii, ne propunem să mai investim 1 miliard de lei în infrastructură și creșterea salariilor. Vrem ca universitățile noastre să devină mai competitive, iar tinerii să aleagă să rămână acasă”, a menționat Maia Sandu.

Potrivit Maiei Sandu, una din priorități este creșterea salariului mediu, astfel încât tinerii să rămână acasă să muncească, dar să nu plece peste hotare. De asemenea, la Universitatea Tehnică din Moldova, șefa statului a vorbit și despre adaosul la salariu pentru tinerii specialiști.

”Unul dintre angajamentele din Planul meu pentru Moldova este să oferim un adaos de 3.000 de lei pe lună, timp de 1 an, pentru fiecare tânăr și tânără care se angajează la primul loc de muncă în anumite domenii strategice. Obiectivul meu este să ajungem să avem un salariu mediu pe economie de 25.000 de lei, până în 2030”, a declarat Maia Sandu.

Pentru tinerii specialiști care aleg pedagogia, Maia Sandu a declarat că va continua să investească în educație.

”Am crescut bursele la pedagogie de la 1400 la 2800 lei și am majorat indemnizațiile pentru tinerii specialiști de la 120 mii la 200 mii lei. Vom construi școli-model în fiecare raion, vom crește salariile profesorilor la nivelul salariului mediu pe economie și vom continua să oferim formare continuă gratuită pentru cadrele didactice”, a mai adăugat Maia Sandu.

Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu
Facebook/Maia Sandu

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA