Două cămine studențești din Capitală vor fi renovate

Două cămine studențești din țară vor fi renovate. Acest lucru va fi posibil după modificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, legat de Proiectul Învățământului Superior. Deputații au votat în două lecturi pentru ratificarea amendamentului.

 

În timpul implementării proiectului s-au economisit aproximativ 4,6 milioane de euro. Acești bani vor fi folosiți pentru renovarea a două cămine studențești și pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru tineri. Este vorba despre căminul de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și la căminul Universității de Stat din Moldova

De asemenea, 300 de profesori și alți angajați vor urma cursuri de limba engleză sau alte limbi străine. De asemenea, fondurile vor fi folosite pentru acreditarea a 16 programe în limba engleză.

Acordul de finanțare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare a fost semnat în 2020 și presupune un împrumut de 35,7 milioane de euro. Până în 2024, s-au digitalizat registrele diplomelor emise între 1992 și 2008. Șapte universități și șase colegii pedagogice beneficiază de modernizări ale infrastructurii și programele de studii sunt adaptate la cerințele pieței muncii. Proiectul se va încheia în 2025.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA