Mii de oameni au participat la prima ediție a Euro Marathon 2024. Oamenii au alergat pentru o țară europeană

Peste 5 mii de persoane din toate colțurile țării și din străinătate au luat parte la prima ediție a Euro Marathon 2024. Evenimentul a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, sub sloganul „Împreună alergăm pentru un viitor european”.

 

Maratonul a reunit participanți de toate vârstele și abilitățile, inclusiv copii și persoane cu nevoi speciale, demonstrând că viitorul european este divers și unit.

La deschiderea evenimentului, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a transmis un mesaj de susținere pentru toți participanții

”Maratonul reprezintă un simbol al perseverenței, al angajamentului și al spiritului de echipă. Fiecare pas parcurs de voi, fiecare efort depus, fiecare kilometru câștigat este un testament al dorinței de a depăși limitele și de a aspira la excelență. Noi, cetățenii Republicii Moldova avem o direcție foarte clară, dar pentru asta avem nevoie de o societate consolidată, puternică și sănătoasă”, Dorin Recean.

Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova a participat la cursa de alergare.

”Cred că Euro Marathon este foarte similar cu procesul de integrare în Uniunea Europeană. Nu este o distanță scurtă și nici ușor de parcurs. Dar avem cu toții același scop și pentru asta voi faceți un pas mic, eu la fel și, împreună, vom atinge mai ușor obiectivul nostru comun. Sunt sigur că vom avea un parcurs frumos, sănătos, european astăzi și în viitor”, Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Moldova.

Și ministrul Educației, Dan Perciun, a participat la maraton.

”Euro Marathon-ul este mai mult decât o simplă competiție sportivă; este o manifestare a determinării, a muncii asidue și a colaborării. Vă îndemn pe toți să alergăm pentru parcursul european”, Dan Perciun.

Directoarea USAID Moldova, Zeinah Salahi, a apreciat numărul mare de persoane prezent în Piața Marii Adunări Naționale.

”Mă bucur să văd la această cursă oameni din medii diferite pregătiți să alerge spre obiectivele noastre comune – locuri de muncă mai bune, servicii publice eficiente, mai puțină corupție și un viitor european pentru următoarea generație”, Zeinah Salahi.

Fiecare alergător a primit un tricou simbolic, iar la final, toți au fost recompensați cu medalii, ca semn de apreciere pentru efortul depus.

Euro Marathon 2024 a fost mai mult decât un eveniment sportiv – a reprezentat un pas semnificativ în direcția integrării europene a Republicii Moldova, subliniind că spiritul european se manifestă prin acțiune, unitate și colaborare

Euro Marathon 2024 se desfășoară cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Europe Café, USAID Moldova, Ministerul Afacerilor Interne, UNICEF Moldova, UNFPA Moldova, UN Women Moldova, Fundația Soros Moldova, Primăria municipiului Chișinău, clubul sportiv Sporter.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA