Finlanda nu îi mai lasă pe ruși să își cumpere proprietăți în țară

Guvernul finlandez a anunțat că vrea să interzică rușilor să cumpere proprietăți în Finlanda. Anunțul vine după ce țara nordică a interzis deja accesul mașinilor înmatriculate în Rusia și a închis mai multe școli în care se preda limba și cultura rusă.

 

„Astăzi trimitem spre consultare o propunere care are ca scop interzicerea tranzacțiilor imobiliare care au legături cu Rusia”, a spus  ministrul apărării, Antti Hakkanen.

Interdicția va avea și unele excepții. Cetățenii cu dublă cetățenie, finlandeză și rusă și rușii cu rezidență permanentă vor putea în continuare să cumpere proprietăți în țara nordică, scrie hotnews.

Interzicerea cumpărării de proprietăți este o măsură care are ca scop „prevenirea posibilelor influențe ostile împotriva Finlandei”, conform ministrului apărării, citat de Reuters.

Autoritățile au anunțat că Finlanda monitorizează deja aproximativ 3.500 de proprietăți din țară care pot fi legate de proprietari ruși. Helsinki a încercat deja să limiteze cumpărarea proprietăților de către cetățenii ruși în apropierea unor puncte strategice, blocând trei achiziții în octombrie anul trecut și alte trei în ianuarie anul acesta.

În luna mai, școlile care ofereau cursuri de limbă și cultură rusă din două orașe finlandeze, au fost închise.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA