ANRE anunță o nouă ieftinire a carburanților. Cât vor costa benzina și motorina

O nouă ieftinire a carburanților. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit pentru marți, 3 septembrie, prețul maxim de referință pentru benzină și motorină.

 

Astfel, un litru de benzină se va vinde cu 23 de lei și 29 de bani, cu 10 bani mai puțin decât în ultimele trei zilei. Și prețul motorinei continuă să scadă. Un litru se va vinde cu 19 lei și 80 de bani, cu 3 bani mai puțin.

 

ANRE anunța săptămâna trecută că prețurile actuale la carburanți sunt determinate atât de nivelul tot mai scăzut al cotațiilor Platts, care au ajuns la cca 750 $/tona la benzină și 700 $/tona la motorină, cât și de aprecierea tot mai accentuată a monedei naționale în raport cu dolarul SUA.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA