Republica Moldova este gazda Campionatului mondial de armwrestling și para-armwrestling 2024

Republica Moldova este gazda Campionatului mondial de armwrestling și para-armwrestling 2024. Totodată, după prima săptămână de concurs, sportivii moldoveni au intrat în posesia a unsprezece medalii.

Conform Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, până la moment, cel mai bun rezultat, în proba de armwrestling, l-a înregistrat Alexei Șipilov (în categoria de greutate de până la 85 kg), care a devenit campion mondial, printre tineret, și vicecampion mondial în proba brațul stâng. La categoria juniori, două medalii de argint a cucerit și Tiberius Țurcan (-55 kg), iar Alina Iordachi (-70 kg) și Dumitru Bulat (-90 kg) au intrat în posesia medaliilor de bronz. De asemenea, medalia de bronz a fost cucerită și Sergiu Croitor (-100 kg), doar că la categoria seniori grand masters, rezervat veteranilor.

Republica Moldova a intrat în posesia și a două titluri de campioni mondiali în concursul de para-armwrestling prin Ion Buchili (+85 kg, clasa amputanți) și Anton Nacu (-60 kg, clasa dizabilități locomotorii).

Tot la categoria para-armwrestling, Gheorghe Străjescu (-60 kg) a devenit vicecampion mondial, la categoria juniori cu dizabilități spastice, iar Vladimir Butucea (-100 kg) a cucerit medalia de bronz la categoria dizabilități de văz.

Pe data de 23 și 24 august se vor desfășura competițiile rezervate seniorilor, în care Republica Moldova va fi reprezentată de 15 sportivi. La Campionatului mondial de armwrestling și para-armwrestling 2024, găzduit de țara noastră, participă 1500 de sportivi din 61 de țări.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA