Zilele Diasporei. Cetățenii moldoveni reveniți din străinătate se reunesc la Festivalul „Ne vedem acasă”

Astăzi, 17 august, la Chișinău, se desfășoară festivalul „Ne Vedem Acasă”, un eveniment care reunește cetățenii pentru a se bucura împreună de istoriile de succes ale moldovenilor din diasporă. Festivalul este organizat de Biroul relații cu diaspora, sub egida Guvernului Republicii Moldova.

La deschiderea evenimentului a participat și conducerea țării.

„Bine ați revenit acasă! Luna august este luna revederilor. Căci în luna august reușim să ne revedem cu cei mai mulți. (…) Ne dorim să avem cât mai multe asemenea întâlniri și să avem cât mai mulți oameni reveniți acasă și stabiliți aici”, a menționat președinta Maia Sandu în discursul său.

Șeful statului i-a informat pe moldovenii din diaspora despre acordurile de protecție socială semnate cu statele europene, recunoașterea permiselor de conducere, subliniind că toate problemele vor fi depășite odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președinta i-a îndemnat pe moldovenii din diaspora să participe activ la alegerile prezidențiale și referendum, care vor avea loc pe 20 octombrie.

Participanții la Festivalul de astăzi pot vizita standuri informative, unde instituțiile publice, asociațiile diasporei și partenerii de dezvoltare oferă detalii despre programele disponibile pentru conaționalii stabiliți peste hotare.

În același timp, târgul de meșteșugari și producători locali le oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și achiziționa produse autentice.

Pe scena evenimentului vor evolua mai mulți artiști îndrăgiți, între care: Orchestra Națională de Tineret din Moldova, Cătălin Josan, Felicia Dunaf, Pasha Parfeni, dansatorii Ansamblului „Hecenii” și ai Ansamblului „Mocănașii”.

Amintim că cetățenii reveniți acasă din străinătate sunt invitați să participe, în perioada 14 – 23 august, la evenimentele care se desfășoară în cadrul Zilelor Diasporei. În această perioadă cetățenii participă la discuții despre parcursul european al țării noastre, programele pe care Executivul le pune la dispoziția celor care vor să revină acasă, dar și contribuția membrilor diasporei la dezvoltarea comunităților, precum și oportunitățile investiționale.

 

 

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA