Intră în vigoare CODUL PORTOCALIU de caniculă! Cum prevenim situațiile excepționale

Astăzi intră în vigoare codul portocaliu de caniculă, valabil pe aproape întreg teritoriul țării. Meteorologii atenționează că temperatura aerului va atinge valori de până la 37 de grade Celsius.

Avertizarea va fi valabilă până miercuri, 21 august.

Potrivit SHS, în câteva dintre raioanele de nord se va menține cod galben de caniculă, definit prin temperaturi ce vor varia între 33 și 35 grade Celsius.

În timpul nopții,  termometrele vor indic valori de peste 20 grade.

În contextul avertizărilor emise, specialiștii îndeamnă populația să respecte anumite REGULI pentru a evita șocul termic și deshidratarea organismului:

  • să evite expunerea îndelungată la razele solare, în special în orele amiezii;
  • să consume suficientă apă;
  • să poarte haine lejere de culori deschise;
  • să utilizeze mijloacele de protecție solară în cazul ieșirii afară;
  • să evite aflarea celor mici în spații închise neaerisite, precum și în automobile parcate la soare;
  • să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor cu cereale, spațiilor forestiere, precum și locurilor de agrement, pentru a nu provoca incendii.

IGSU aduce la cunoștință că, pe timp de caniculă, este INTERZISĂ:

  • intrarea bruscă în apă;
  • consumul băuturilor alcoolice.

Specialiștii subliniază că cei mai vulnerabili sunt copiii mici, femeile însărcinate, persoanele în etate și cele cu boli cronice și cardiace.

Salvatorii avertizează repetat cetățenii care merg la scăldat că scăldatul se permite doar în locuri autorizate și amenajate cu stații de salvare.

De asemenea, IGSU reamintește că, în condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, riscul producerii incendiilor de vegetație care pot afecta suprafețe extinse este foarte mare.

De aceea, cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis, în preajma lanurilor cu cereale, precum și locurilor de agrement, să nu dea foc vegetației uscate, să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe în preajma spațiilor forestiere.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA