foto:hotnews.ro

Rusia a început să evacueze populația civilă din Belgorod. Unde sunt trupele Kievului

Rusia a început luni să evacueze populația civilă din a doua regiune învecinată cu Ucraina – Belgorod, scrie Reuters. Decizia vine pe fondul incursiunii militare ucrainene pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, care a bulversat deja Moscova și a determinat evacuarea a zeci de mii de persoane.

Guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, a anunțat luni că locuitorii districtului Krasnoiarujski, situat la granița cu Ucraina, vor fi evacuați din cauza activităților armatei ucrainene în zonă.

Oficialii au extins și evacuările din regiunea Kursk, cerând locuitorilor din districtul Belovski să își părăsească urgent locuințele, scrie hotnews.

Deciziile vin după ce forțele ucrainene au lansat pe 6 august o incursiune surpriză peste graniță, în Kursk. Ucraina a continuat să avanseze constant în această regiune, iar duminică, presa de la Kiev a difuzat un clip video care părea să arate trupe ucrainene din batalionul 252 în satul Poroz, din Belgorod.

Pe 9 august, autoritățile ruse au instituit o așa-numită „operațiune antiteroristă” în regiunile Kursk, Briansk și Belgorod, situate la frontiera ucraineană. Anterior, Ministerul rus al Apărării a anunțat că trimite echipamente militare suplimentare în districtul Sudja din regiunea Kursk, aflat la 10 kilometri est de granița cu Ucraina.

Mai mulți soldați ucraineni implicați în operațiunea de pe teritoriul Rusiei au declarat pentru Financial Times că în ciuda întăririlor trimise, Moscova nu a reușit să stopeze incursiunea.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA