Locuitorii din Tulcea au primit al doilea mesaj RO-Alert în 24 de ore. Au fost avertizați că pot cădea bucăți de drone

Un nou mesaj RO-Alert, al doilea în 24 de ore, a fost transmis locuitorilor din Tulcea. Oamenii au fost avertizați cu privire la riscul de cădere a unor fragmente de drone.

În ultimele luni, fragmente de dronă au ajuns pe teritoriul României.

”În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea, prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina. Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!”, a anuntțat joi dimineaţă ISU Tulcea, potrivit News.ro.

Oamenii  sunt rugați să nu intre în panică, să urmeze indicaţiile si sfaturile din mesajul RO-Alert, iar dacă nu se simt în siguranţă sau au nevoie de ajutor şi sprijin să apeleze la 112.

”Facem precizarea că nu teritoriul ţării noastre este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar aceste mesaje sunt transmise pentru a informa populaţia cu privire la faptul ca există posibilitatea ca pe teritoriul României să cadă obiecte provenite în urma distrugerii unor aparate de zbor fără pilot”, precizează ISU Tulcea.

Autorităţile au transmis, în noaptea de marţi spre miercuri, un mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea, după ce au fost observate mai multe drone apropiindu-se de graniţă. În urma acestui incident, au fost înregistrate 10 apeluri la 112 din cauza zgomotului produs de explozii.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA