CSM neagă că extrădarea cetățeanului turc, omorât la Chișinău, a fost tergiversată de instanțe

Consiliului Superior al Magistraturii a venit cu precizări în legătură cu extrădarea cetățeanului turc, omorât în Capitală acum 2 zile. Potrivit lor, cauza nu a fost tergiversată de instanțele de judecată.

Potrivit Consiliul Superior al Magistraturii, pe 27 iunie 2022 în cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana a fost înregistrat demersul Ministerului Justiției cu privire la extrădarea unei persoane străine. La cauza indicată, au fost conexate alte trei demersuri similare, depuse pe parcursul anilor 2022-2024.

”În baza prevederilor legale, aplicabile speței, se interzice extrădarea persoanelor, în lipsa hotărârii irevocabile adoptate în baza cererii de chemare în judecată privind contestarea actului Inspectoratului General pentru Migrație, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana aflându-se în imposibilitate examinării în fond a demersurilor de extrădare nominalizate”, precizează CSM

Tot în același caz,  în perioada anilor 2022-2024 pe rolul Judecătoriei Chișinău și Curții de Apel Chișinău s-au aflat patru cauze de contencios administrativ împotriva Inspectoratului General pentru Migrație cu privire la contestarea actului administrativ individual defavorabil.

”În trei cauze, instanța de judecată a declarat inadmisibilă cererea de chemare în judecată a cetățeanului turc împotriva Inspectoratului General pentru Migrație privind contestarea actului administrativ defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil. În a patra cauză, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Centru din 3 iulie 2024 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de cetățeanul străin împotriva Inspectoratului General pentru Migrație”, a mai precizat CSM.

CSM consideră că întârzierea examinării cauzei este cauzată atât de incidente procesuale, cât și de acțiunile unor autorități implicate. CSM analizează propunerea unor modificări legislative pentru a îmbunătăți procedurile de examinare a cazurilor de azil, colaborând cu alte instituții de stat.

Amintim că miercuri, 10 iulie, în sectorul Rîșcani al capitalei a fost comis un omor. Un bărbat care se deplasa pe o bicicletă electrică a tras câteva împușcături în direcția unui cetățean turc care se afla la o terasă din oraș. În urma rănilor, victima a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost pornită urmărirea penală conform elementelor infracțiunii de omor comis cu deosebită cruzime.

Ulterior, șeful Inspectoratului general al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a spus că, pentru acest moment, în vizorul oamenilor legii se află ai multe persoane se află în cazul crimei.

„Sunt  persoane care sunt examinate prin prisma complicității la această infracțiune. Dar este prematur să facem anumite verdicte la moment”, a spus Cernăuțeanu.

Șeful IGP a mai spus că bărbatul omorât ieri avea familie pe teritoriul Republicii Moldova și că membrii acesteia au fost audiați.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA