Droguri în cantitate totală de 2 kg, a căror valoare pe piața neagră constituie 1 mln 400 mii lei, au fost depistate într-o mașină care se deplasa pe sensul de intrare în țară. Cazul a fost înregistrat la 7 iulie, ora 02:00, în Punctul de Trecere a Frontierei „Otaci”.
La volanul automobilului se afla un bărbat de 35 de ani. Marfa era camuflată în cutii pentru jucării, conserve metalice și în ambalajul săpunului lichid. În rezultatul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că tarnsportatorul era membru activ al unei grupării criminale transnaționale a cărei activitate e specializată pe circulația ilicită a drogurilor sintetice.
În cadrul acelorași investigații, a fost reținut unul dintre liderii grupării criminale, care la data de 05 iulie a sosit dintr-o țară UE, prin Aeroportul Internațional Chișinău. Acesta urma să organizeze platforma de distribuire a drogurilor, depozitând cantități mari în locuri special destinate, de unde ulterior urmau a fi preluate de intermediari, iar apoi comercializate consumatorilor finali. Persoana reținută, cetățean al Ucrainei, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat pe un termen de 30 zile și plasat în penitenciar.
Măsurile speciale de investigații și acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate cu participarea investigatorilor sub acoperire, pentru a facilita documentarea activității criminale a grupăriii.
Precum au stabilit oamenii legii, acest grup transporta droguri sintetice prin contrabandă din Ucraina – țara în care se produc ilicit substanțele stupefiante – în Republica Moldova.
Membii grupării gestionau o platformă multinațională, care se concentrează pe furnizarea ilegală de soluții de comerț electronic clienților și vânzătorilor din întreaga lume, în vederea tranzacțiilor ilicite de substanțe stupefiante în special PVP, amfetamină, metamfetamină etc.
„Sursele financiare dobândite din afacerea ilegală sunt acumulate prin utilizarea sistemelor de colectare și utilizare a dividendelor în arealul de DarkNet, DarkWeb, Malware”, precizează Procuratura Generală și Poliția de Frontieră.
Investigațiile pe acest caz continuă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea ilegală.