Mii de cetățeni s-au adresat fie după apă, fie după asistență medicală la corturile anticaniculă instalate pe teritoriul Chișinăului. Autoritățile municipale comunică că doar pe parcursul săptămânii trecute consumul de apă în punctele de prim ajutor a fost de peste 4 mii de litri.
„La corturile anticaniculă care au fost instalate pe timp de caniculă pe parcursul săptămânii trecute, dintre care două zile nu au fost cu temperaturi caniculare, oricum am avut peste 16 mii de adresări în total la aceste corturi. În cadrul lor s-a consumat puțin peste 4 mii de litri de apă, ceea ce este o cantitate impunătoare. Pentru această săptămână, când sinopticienii promit că temperaturile se vor menține la niveluri destul de înalte, s-a luat decizia de a mări numărul de corturi pentru a micșora impactul efectului caniculei asupra populației din municipiul Chișinău și, respectiv, să li se acorde și ajutorul cuvenit în cazul în care este nevoie. În total, în toate instituțiile medicale publice, cât și private, pe parcursul săptămânii trecute s-au raportat peste 1440 de adresări cu privire la agravări de stări de sănătate din cauza caniculei. Iar la corturile instalate în oraș au fost peste 660 de adresări la personalul medical din motive de caniculă”, a comunicat la ședința operativă a serviciilor Primăriei, Vladimir Bolocan, șeful adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială a CMC Chișinău.
Amintim că suntem într-o perioadă caniculară, când sănătatea umană este expusă riscului. CODUL GALBEN de caniculă va fi valabil până vineri, 12 iulie. În acest interval temperatura aerului va depăși 33 grade Celsius.
Medicii avertizează că temperaturile ridicate din timpul sezonului estival pot duce la apariția urgențelor medicale.
În context, specialiștii îndeamnă cetățenii să evite expunerea prelungită la soare în intervalul 11:00-18:00. Totodată, oamenilor li se recomandă să poarte pălării de soare și haine din fibre naturale de culori deschise.
În zilele cu temperaturi ridicate oamenii sunt îndemnați să se hidrateze, consumând suficiente lichide pe parcursul zilei (apă plată, minerală, ceai slab îndulcit, sucuri naturale), chiar și în lipsa senzației de sete.