Un grup infracțional, care ar fi adus mașini de lux și piese auto prin contrabandă în Republica Moldova, din Uniunea Europeană și Marea Britanie, a fost destructurat. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că valoarea bunurilor ajunge la circa 2 milioane de lei.
Cele 7 mașini descoperite au fost introduse ilegal din statele Uniunii Europene, precum și din Marea Britanie. Dintre acestea, patru mașini sunt furate din Marea Britanie, iar trei au fost aduse în Moldova fără să fie înregistrate în registrul traversărilor frontierei.
Oamenii legii au anunțat că, la începutul lunii mai, au avut loc percheziții în cinci localități în cadrul aceluiași dosar. Au fost ridicate atât mașini funcționale, cât și vehicule destinate dezasamblării, precum și piese pentru vânzare, în valoare de aproximativ 6.000.000 lei. De asemenea, la jumătatea lunii mai, autoritățile au raportat o altă captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă, în valoare de aproximativ 14.000.000 lei.
În dosar sunt patru învinuiți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, inclusiv organizatorul grupului infracțional.