Alimente bio și tehnologii de reciclare a deșeurilor, prezentate în cadrul expoziției Eco Green Expo

Expoziția Eco Green Expo – 2024 și-a deschis porțile în Capitală, chiar de Ziua Mediului. Cea de-a doua ediție care se desfășoară în perioadă 5-7 iunie, la Moldexpo, i-a unit pe câteva zeci de participanți din țară și din străinătate, care promovează tehnologii de reciclare a deșeurilor, precum și surse alternative de energie, transport ecologic, alimente naturale, dar și alte afaceri ecologice.

 

Cristina Tocari este o tânără din Chișinău, care s-a întors acasă după ce a studiat în Franța. Dorința ei de a aduce o schimbare semnificativă în țara natală a motivat-o să lanseze un start-up cu impact, care vizează recepționarea și colectarea deșeurilor din plastic, care sunt apoi transformate în bijuterii sau, mai nou, în obiecte de mobilier. Pentru confecționarea unui scaun, de exemplu, sunt folosite 6 kg de plastic, ceea ce înseamnă trei mii de capace, precizează Cristina.

”Focusul principal a fost pe creșterea comunității, să facem lumea să-și schimbe puțin perspectiva despre materialul reciclat, să se obișnuiască cu cultura asta a sortării deșeurilor”.

Jucăriile și jocurile din lemn câștigă din ce în ce mai mult teren. Tot mai mulți părinți preferă să le achiziționeze în locul celor din plastic pentru a dezvolta abilitățile cognitive ale copiilor și pentru a-i distanța de gadgeturi.

”De la cel mare rămâne la cel mic, ori se transferă de la o familie la altă familie”.

Viitorul ecologic este în mâinile tinerilor, susțin membrii Patrulei Eco, care au organizat și au participat la mai multe acțiuni de plantare, salubrizare și reciclare. Elevii implicați îndeamnă cetățenii să fie mai atenți la starea Terrei și să nu permită deteriorarea ei.

”Să încercăm să reciclăm mai mult, să păstrăm ceea ce este”.

Vladimir Ursu a reușit să dezvolte o tehnologie unică în țară și le propune oamenilor o metodă alternativă de încălzire a apei și a aerului în locuințe.

”Testele din anul trecut ne arată că dacă va fi montat pe fasada unei case sau pe acoperișul casei și vom lua aerul din încăperea casei o trecem prin acest colector solar și o întoarcem apoi în încapere atunci putem reduce pana la 50% factura la caldura”.

Expoziția Eco Green Expo – 2024 poate fi vizitată până vineri.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA