Nu vă panicați! Vehicule militare vor circula pe drumurile naționale. Despre ce este vorba

Aproximativ 400 de militari moldoveni și americani urmează să participe la exercițiul bilateral „Swift Response-2024” pe teritoriul Republicii Moldova. Evenimentul se va desfășura în perioada 9-16 mai curent.

 

Ministerul Apărării informează că, în perioada desfășurării exercițiului, vor avea loc mai multe deplasări ale unităților de tehnică militară pe drumurile naționale din centrul și nordul țării.

Totodată, pentru salturile cu parașuta, vor fi implicate și două aeronave militare C-130 Hercules, din cadrul comandamentului SUA în Europa și Africa.

Toate măsurile de siguranță necesare în timpul antrenamentelor, care se vor desfășura, vor fi respectate fără a perturba activitatea publică, anunță instituția.

”Antrenamentele care vor include salturi cu parașuta și trageri de luptă din armamentul ușor de infanterie, au ca scop dezvoltarea capabilităţilor şi creșterea nivelului de interoperabilitate între militarii participanți, precum și punerea în practică a tehnicilor, metodelor şi procedurilor moderne de instruire militară individuală şi colectivă”, se arată în comunicat.

Exercițiul „Swift Response-2024”, face parte din exercițiul multinațional „Defender Europe 24” și are loc în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul curent.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA