Rosian Vasiloi, cercetat penal pentru neglijență în serviciu. Dosarul vizează atacul armat de pe AIC

Rosian Vasiloi, șeful Poliției de Frontieră, este cercetat penal pentru neglijență în serviciu în dosarul ce vizează atacul armat de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Informația a fost făcută publică de însuși Rosian Vasiloi, fiind ulterior confirmată pentru info1.md de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.

Confirmăm recunoașterea și audierea în calitate de bănuit a persoanei nominalizate, în cadrul cauzei penale intentate, potrivit elementelor constitutive ale componenței infracțiunii de neglijență în serviciu”, a precizat reprezentanta PG.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Rosian Vasiloi a declarat că va solicita, pe un termen de 30 de zile, un concediu neplătit, precizând, totodată, că va colabora cu organele de urmărire penală.

Procurorul nu a considerat necesară suspendarea mea provizorie din funcție. Cu toate acestea, am considerat corect și în interesul transparenței să informez imediat Ministrul Afacerilor Interne despre atribuirea calității procesuale de bănuit în cadrul unei cauze penale. În calitate de conducător al instituției și având demnitatea de ofițer, cred cu tărie că este esențial să contribui ca organul de urmărire penală să colecteze toate probele și să efectueze urmărirea penală, pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei penale și acuzațiile aduse”, a spus Vasiloi.

Reamintim că, la data de 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a avut loc un atac armat, în urma căruia au fost împușcați polițistul de frontieră Serghei Muntean și angajatul securității aeroportuare, Igor Ciofu. Atacatorul, un cetățean al Tadjikistanului, cercetat penal în țara de origine, a deschis focul la scurt timp după aterizare la Chișinău, după ce a fost anunțat că i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova. Acesta a fost grav rănit în timpul reținerii. Ulterior acesta a murit pe patul de spital.

Șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA