imagine ilustrativă

Căminele studențești și azilurile pentru bătrâni vor fi reconstruite. Vor apărea și locuințe sociale noi

450 de locuințe sociale pentru 1600 beneficiari vor fi construite. De asemenea, vor fi reconstruite cămine studențești pentru 730 beneficiari și aziluri de bătrâni pentru 730 beneficiari.

Acest lucru devine posibil după ce Cabinetul de miniștri a votat ratificarea Acordului-cadru de împrumut privind finanțarea proiectului „Locuințe Publice III”, în valoare de 20 milioane euro, surse prevăzute pentru construcția și reabilitarea locuințelor sociale pentru transmiterea în locațiune persoanelor social vulnerabile și celor cu venituri mici, precum și reabilitarea imobilelor publice.

Implementarea proiectului va contribui:

– în sectorul locuințelor: la creșterea capacității fondului public de locuințe, accesibile pentru închiriere, destinate persoanelor social/economic vulnerabile, care nu dispun de condiții satisfăcătoare de trai, precum și pentru angajații din sectorul public care prestează servicii sociale și administrative;

– în sectorul educației: la modernizarea spațiilor de cazare ale instituțiilor de învățământ, astfel ca acestea să corespundă necesităților copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități și să ofere un mediu de învățământ sigur și incluziv pentru toți;

– în sectorul serviciilor sociale: la reabilitarea/extinderea spațiilor de cazare ale instituțiilor de plasament pentru persoanele vârstnice care și-au pierdut autonomia, precum și pentru cele cu dizabilități.

Executivul a aprobat și ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), în baza căruia țara va beneficia de un grant în valoare de 1 mln euro.

Sursele financiare vor fi însușite la implementarea măsurilor de eficiență energetică, prin reducerea consumului de energie al acestora și diversificarea aprovizionării cu energie, precum și la reducerea sărăciei energetice și îmbunătățirea condițiilor generale de viață pentru beneficiarii finali.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA