Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel, după luni de dispute politice între administraţia Joe Biden şi oponenţii săi republicani, a anunţat luni şeful Camerei inferioare a Congresului american, transmite digi24.ro.
Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, cerut de preşedintele democrat, este blocat de luni de zile în Congres, la fel şi un alt pachet pentru Israel.
„Săptămâna aceasta, vom examina proiecte de lege separate”, printre care cele permiţând „finanţarea aliatului nostru israelian” şi de a „sprijini Ucraina în războiul său împotriva agresiunii ruse”, a declarat şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.
Celelalte proiecte de lege sunt destinate să „întărească aliaţii noştri din regiunea Indo-Pacific” şi să „adopte măsuri suplimentare pentru contracararea adversarilor noştri şi consolidarea securităţii naţională”, a adăugat Mike Johnson pe reţeaua socială X.
Dat publicităţii la finalul unei întâlniri a aleşilor republicani la Capitoliu, acest anunţ intervine la două zile după un atac fără precedent al Iranului asupra Israelului. În acest context, sprijinul militar occidental care a ajutat Israelul să intercepteze aproape toate rachetele şi dronele explozive iraniene a stârnit o tristețe profundă la Kiev.
„Apărând Israelul, lumea liberă a demonstrat că o astfel de unitate nu este doar posibilă, ci şi eficientă 100%”, a subliniat luni seară preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. „Acelaşi lucru este posibil pentru a proteja Ucraina”, a afirmat el.
Cu o zi înainte, el îi îndemnase pe susţinătorii Kievului să nu „închidă ochii la rachetele şi dronele ruseşti” care vizează Ucraina. De departe sprijinul militar principal pentru Israel şi Ucraina, Statele Unite nu au mai trimis ajutoare majore Kievului din decembrie 2022, din cauza blocării dosarului de către republicani în Congres.
Un pachet de 60 de miliarde de dolari în asistenţă militară şi economică pentru Ucraina a fost adoptat de Senat, cu majoritate democrată, în februarie. Dar republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să examineze textul din cauza, printre altele, unui alt diferend, pe problema imigraţiei.
Cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, problema s-a transformat într-o dispută politică între Joe Biden şi rivalul său republican Donald Trump.