PA a clasat procesul penal în cazul concursului de la CSP, dar a pornit unul contravențional

Procuratura Anticorupție a clasat procesul penal privind concursul CSP pentru funcția de procuror general, dar a pornit un proces contravențional pe numele Olesei Vîrlan, care l-ar fi depunctat intenționat pe Ion Munteanu, în cadrul concursului. Astfel, Vîrlan, fost membru CSP, ar putea fi amendată și privată să exercite o anumită funcție.

 

PA menționează că potrivit probelor administrate în cadrul procesului penal, procurorul a constatat că Olesea Vîrlan ”a folosit intenționat situația de serviciu ca membru al Consiliul Superior al Procurorilor, manifestată în evaluarea cu rea-credință, deprecierea în mod arbitrar, neasigurarea egalității de șanse, examinarea și aplicarea subiectivă a criteriilor de evaluare, în ceea ce privește cariera și candidatura lui Ion Munteanu la funcția de Procuror General”.

PA consideră că Olesea Vârlan ar fi acționat în interesul unei terțe persoane.

”Probele acumulate în cardul procesului penal ridică o bănuială rezonabilă că, în acordarea unui punctaj arbitrar și lipsit de obiectivitate și meritocrație de 3,5 candidatului Ion Munteanu, Olesea Vîrlan a acționat în interesul unei terțe persoane, acesta fiind Andrei Roșca, care avea un interes de răzbunare împotriva lui Ion Munteanu, din motiv că nu i-a oferit acestuia funcția vacantă de adjunct al Procurorului General. Dacă Andrei Roșca pleca din sistemul Procuraturii de pe funcția de adjunct al Procurorului General, ar fi ridicat cu peste 200.000 lei mai mult în indemnizație și concediul nefolosit decât de pe postul de procuror în cadrul Procuraturii Generale, din care a plecat la 28 februarie 2024 în baza cererii de demisie”, se arată în comonicat.

Procurorul a constatat că, acțiunile Olesei Vîrlan  nu au cauzat daune în proporții considerabile și nu pot fi incriminate sub aspect penal.

”Astfel, în rezultatul investigației, Procurorul–șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a emis ordonanță de refuz în începerea urmăririi penale, cu clasarea procesului penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii, dar constituie contravenția de abuz de putere (prevăzută de art. 312 alin. (1) Cod contravențional), fiind pornit pe acest fapt, în privința ex-membrului CSP, Olesea Vîrlan, proces contravențional la data de 10 aprilie 2024”.

Vârlan riscă amendă de la 1500 la 4500 lei cu privarea de dreptul de a deține o anumită funcție sau de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Amintim că, concursul pentru funcția de procuror general a fost anulat în data de 28 februarie. Procurorul general interimar Ion Munteanu ar fi fost depunctat din greșeală în cadrul concursului  de către membrul procuror al CSP Olesea Vîrlan, care ar fi intenționat să-i ofere 8,5 puncte și nu 3,5. Cea din urmă a demisionat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA