Premierul Dorin Recean i-a solicitat ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, să revizuiască informațiile prezentate în citațiile expediate cetățenilor cu privire la încorporarea în serviciul militar, pentru a evita interpretările eronate în rândul populației, precum că țara s-ar pregăti de război.
„Văd că sunt lansate tot mai multe sperietori că facem exerciții militare, încorporare. Domnul Ministru, vă rog să explicăm de câte ori este necesar că aceste lucruri se întâmplă de zeci de ani. Noi nu ne pregătim acum de război. Facem ceea ce am făcut de zeci de ani. Am să vă rog, totuși, să revizuim informația pe care o prezentăm în scrisorile și citațiile pe care le transmitem, și la agenți economici, și la cetățeni, în așa fel ca să nu lăsăm loc de interpretări”, a menționat Dorin Recean.
Declarația premierului a fost făcută în contextul proiectului de Hotărâre cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și cu termen redus în perioada aprilie-iulie 2024, prezentat în cadrul ședinței de astăzi Cabinetului de miniștri de către ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
„Proiectul Hotărârii stabilește sarcina de încorporare pentru perioada menționată, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice centrale și locale pentru completarea unităților militare a Armatei Naționale cu militari în termen și cu termen redus. Menționez că încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen se efectuează anual, în conformitate cu Legea 12 /45 din 2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei și Decretul Președintelui Republicii Moldova nr 13/41 din 2024”, a menționat Nosatîi.
Totodată, ministrul Apărării a precizat că activitățile respective se desfășoară de două ori pe an, în perioada aprilie-iulie și, respectiv, octombrie-ianuarie.
„Instruirile nu țin în niciun fel de actuala situație de securitate din regiune”, a subliniat demnitarul.