Maia Sandu a comentat vizitele bașcanei Găgăuziei la Moscova: ”Eu nu-i înțeleg”

Președintele Maia Sandu susține că oficialii din Găgăuzia care merg la Moscova susțin agresiunea rusă. Șefa statului a oferit acest comentariu în contextul în care bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a efectuat deja a doua vizită în Rusia.

”Eu nu înțeleg cum poți să-i susții pe cei care au început războiul. Eu înțeleg că oamenii din Comrat care merg încolo consideră că războiul e ceva normal, e normal să fie uciși oameni. Eu nu-i înțeleg pe acești oameni”, a spus Maia Sandu într-un interviu acordat pentru Nokta.

Recent, Institutul pentru Studiul Războiului a transmis în ultima sa evaluare că Rusia se folosește de bașcana Găgăuziei ca să destabilizeze Republica Moldova. Potrivit ISW, Kremlinul încearcă să folosească actori pro-ruși din Republica Moldova pentru a destabiliza democrația și societatea moldovenească.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA