Ajutorul umanitar extern sub formă de motorină acordat de către România și destinat sprijinirii agricultorilor din Republica Moldova afectați de seceta din anul 2022, a ajuns în țară. Distribuirea carburantului va fi asigurată de către Agenția Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului de Interne.
„Prima garnitură de tren cu 26 vagoane/cisternă ce constituie 1336 tone a fost recepționată la data de 29 martie, iar la 1 aprilie au avut loc măsurările denso-volumetrice și prelevarea probelor de laborator privind determinarea indicilor calitativi. În scurt timp, urmează inițierea procedurii de distribuire către beneficiarii finali”, comunică ARM.
Pentru recepționarea motorinei, beneficiarii urmează să prezinte următoarele acte:
- buletinul de identitate a beneficiarului(copie autentificată);
- copia autentificată a extrasului/certificatului de înregistrare a întreprinderii/gospodăriei țărănești(beneficiarii care și-au modificat forma organizatorică, vor prezenta o copie autentificată a extrasului cu indicarea IDNO nou atribuit);
- ștampila autorizată.
ARM anunță că motorina poate fi recepționată de către terți, fiind acceptate două opțiuni – cu delegație sau procură.
Totodată, în scopul eliberării operative, transportării şi minimalizării cheltuielilor de transportare a motorinei, se va accepta cooperarea teritorială a mai multor beneficiari și recepționarea motorinei în autocisterne calibrate de volume mari.
Menționăm că ajutorul umanitar extern acordat Republicii Moldova constituie 4000 tone de motorină.