VIDEO Forța Fermierilor rămâne fără Alexandru Slusari. El se retragere de la conducerea Asociației

Alexandru Slusari se retrage de la conducerea Asociației Forța Fermierilor. Mandatul acestuia a expirat în luna februarie, însă Slusari a anunțat că nu va mai candida pentru această funcție. Fostul deputat motivează că nu poate discuta cu reprezentanții guvernării, fiind dezamăgit de dialogul pe care l-au purtat în ultimii ani, pe marginea solicitărilor din partea agricultorilor.

”Funcția mea presupune dialogarea permanentă cu reprezentanții guvernării. Eu nu mai pot discuta cu cei, care în doi ani prin inacțiunile sale au contribuit practic la nimicire a sutelor agricultori micro, mici și mijlocii din domeniul cerealelor și oleaginoaselor. După cel mai bun an 2021 în istoria agriculturii Moldovei și un kilometru de promisiuni în campaniile electorale 2020-2021 noi acum am ajuns la catastrofa financiară a fermierilor de la sate și fortificarea companiilor transnaționale, care prezintă mare pericol pentru securitatea alimentară și zonele rurale ale țării”, a scris Alexandru Slusari.
Slusari afirmă că propunerile venite din partea lui au fost ignorate de autorități.
”Am propus starea excepțională în agricultură, limitări de importuri a cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina, moratoriu la plata datoriilor agricultorilor, adresarea rapidă către partenerii externi după sprijinul financiar. Reacția sau a lipsit sau a fost una foarte întârziată. Toate propunerile, iar mai apoi protestele fermierilor micro, mici și mijlocii au fost tratate de către autoritățile abilitate cu aroganță și indiferență. Sunt mândru și onorat că am fost director executiv la aceasta organizația minunată Forța Fermierilor, care nu depinde de nimeni, în afară de agricultori, și este administrată în cel mai democratic mod. O părticică de inimă mea rămâne aici. Pănă la 31 martie voi mai fi implicat în definitivarea unor proiecte importante în cadrul organizației. Dar și după asta, în măsura posibilităților, sunt disponibil să acord asistența asociației”, a mai spus Slusari.
Amintim că, în ultmimele săptămâni, fermierii din mai multe regiuni ale țării au organizat mai multe proteste în țară și au blocat pentru câteva zile accesul în vama Leușeni. Aceștia au cerut mai mulți bani din partea statului pentru a acoperi cheltuielile și a putea începe lucrările de primăvară. Au fost organizate câteva ședințe cu premierul Dorin Recean și ministrul de profil Vladimir Bolea. Guvernul a apropus ca producătorii agricoli să poată accesa un credit de urgență  de 500 de mii lei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA