Fermierii sunt nemulțumiți de mecanismul de taxare inversă pentru cereale și culturi oleaginoase propus de Guvern, deși cota TVA pentru acestea va rămâne la 8%, în loc să crească la 12%, așa cum se prevedea inițial. Directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, spune că mecanismul funcționează în state mai dezvoltate, inclusiv în Uniunea Europeană, însă în Republica Moldova ar putea deveni un experiment nereușit. Agricultorii se tem că prețurile de vânzare vor scădea, iar statul va întârzia restituirea TVA. Totuși, aceștia salută menținerea cotei de 8%.
Potrivit mecanismului propus, fermierii nu vor mai achita TVA la vânzarea acestor culturi, obligația de plată a taxei fiind transferată cumpărătorului, de exemplu unui comerciant sau procesator. În schimb, statul va trebui să le restituie într-un termen scurt TVA achitat la procurarea resurselor necesare producției, precum îngrășămintele sau semințele.
Deși, în teorie, inițiativa pare avantajoasă, aceasta implică mai multe riscuri, susține Alexandr Slusari. Potrivit lui, comercianții ar putea reduce cu 8% prețurile de achiziție a cerealelor, iar agricultorii riscă să nu primească la timp TVA pe care statul trebuie să-l restituie. Slusari afirmă că statul are deja obligații de restituire a TVA către fermieri în valoare de 2,5 miliarde de lei și se întreabă din ce surse va fi finanțat noul mecanism.
,,Agricultorii teoretic cu mecanismul acesta mai bun, o să rămână cu prețul de achiziție mai mic și cu tot TVA-ul în debit nerestituit, că noi credităm statul. Și atunci ce facem noi? Iată lucrul acesta care noi temem cel mai mult și de aceea eu rămân pe poziția că mai bine lăsau 8% fără aceasta taxarea inversă”, a afirmat Alexandr Slusari, directorul executiv al asociației ,,Forța Fermierilor”.
În același timp, autoritățile au acceptat principala solicitare a agricultorilor: menținerea cotei TVA de 8% pentru cereale și culturi oleaginoase. Potrivit lui Slusari, decizia îi va ajuta semnificativ pe fermieri.
,,Parțial am fost auziți, dat fiind faptul că totuși am convins Președintele comisiei pentru finanțe și buget și trebuie să menționăm anume acest lucru, că datorită poziției domnului Spatari, noi am putut să convingem autoritățile că majorarea la 12% nu este benefică pentru agricultura”, a relatat Alexandr Slusari, director executiv al asociației ,,Forța Fermierilor”.
Premierul Vasile Tofan a declarat anterior că, prin ultimele amendamente propuse la proiectul politicii fiscale, Guvernul a încercat să țină cont de interesele reprezentanților diferitelor sectoare. Cota TVA pentru cereale și culturi oleaginoase a fost unul dintre principalele subiecte discutate.
,,Deci a fost o dezbatere mare pe TVA-ul la agricultori. Noi am propus 12, am auzit, într-un fel criticile agricultorilor, am păstrat la 8 rata TVA-ului, deci am păstrat-o la 8, înțelegem că încă avem totuși destule provocări și am păstrat-o la 8”, a explicat șeful Cabinetului de miniștri, Vasile Tofan.
În pofida menținerii cotei TVA de 8%, agricultorii nu exclud eventuale proteste. Aceștia sunt îngrijorați atât de mecanismul de taxare inversă, cât și de lipsa unei cote unice pentru diferitele culturi. De exemplu, sunt propuse cote de 12% pentru sfeclă, 8% pentru cereale și 20% pentru fructe. Toate aceste culturi pot fi cultivate de același agricultor, ceea ce îi complică evidența contabilă.



