VIDEO Muzică și veselie la USM. Studenții de la Facultatea de Jurnalism au înscenat o nuntă în scopuri caritabile

Muzică și hore în fața Universității de Stat din Moldova. Studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării au înscenat o nuntă în scopuri caritabile. Rolurile de mire și mireasă le-au revenit studenților de la anul întâi, care se simpatizează și în viața de zi cu zi.

Studenții au respectat tradițiile și le-au asigurat tinerilor însurăței un întreg alai de oaspeți, nași și vornicei. Nuntașii au pus și bani în pușculiță, iar cei aproape 2000 de lei care s-au adunat vor fi donați unei fetițe în vârstă de 5 ani, diagnosticată cu neuroblastom olfactiv.

Studenții cărora le-a revenit rolul de mire și mireasă spun că au trăit o experiență extrem de emoționantă și că au fost surprinși plăcut de colegii de facultate.

Mi-a plăcut și nu vreau ca totul să se termine aici, a fost o experiență minunată, am rămas plăcut surprinsă. Nu am știut ce surpriză ne așteaptă afară, emoțiile m-au dat jos de pe picioare. Însă evenimentul este mai important decât orice și am dat dovadă de tot ce este mai bun”, a spus mireasa Mihaela Nicolaev, studentă, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Mi s-a spus că este un eveniment, să fiu soț pentru o zi. Mi s-a părut interesant, mai ales că am auzit că soția mea o să fie Mihaela, putea fi și mai rău, dar nu au fost probleme tehnice, sper pe viitor să mai fie așa evenimente și sper că voi participa”, a spus Cristian Durnescu, mire pentru o zi.

Cei care au avut grijă ca evenimentul să decurgă ca la carte au fost nașii și vorniceii.

Am fost nună mare și am avut grijă cu colegii mei să facem o nuntă ca pe anii de atunci, să fim în pielea părinților noștri. Ca nună a fost o responsabilitate ca eu să vin în față, să arăt fața mirilor în primul rând și după asta să țin nunta cu veselie și chef. Cu dresul m-am gătit la 100%, avem un prosop tradițional și mai desubt am rochia bunicii mele, de care am avut grijă să fie în stilul anilor ’90”, a relatat Elena Bostănaru, nașă pentru o zi.

Noi i-am întâlnit cu pâine și sare pe miri și nănași și deja vornicelul a jucat colacul. A fost un eveniment prin care noi am adunat oameni, am generat ceva amuzant și, prin aceasta, o să ajutăm această fetiță care merită o speranță la viață”, a vorbit Valentina Topală, domnișoara de onoare.

La nunta improvizată au participat în jur de 80 de studenți. Printre invitați a fost și un student din Africa, care spune că nu a mai văzut până acum o nuntă moldovenească tradițională.

Organizatorii susțin că este pentru prima dată când organizează acest eveniment în scopuri caritabile.

Am intrat pe site-ul MCharity și acolo am găsit mai multe cazuri, dar acesta ne-a emoționat foarte mult, este o fețiță de 5 ani care nu mai vede cu ochiul stâng și are nevoie de o intervenție urgență în București”, a explicat Andeea Busuioc, președintă a Consiliului Studenților Mass-Media, USM.

Al zecelea an consecutiv, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova organizează evenimentul „Hai să ne căsătorim pentru o zi”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA