Nicanor Ciochină, edilul de la Boldurești, Nisporeni, care ar fi accidentat mortal un copil de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, va sta în arest preventiv în penitenciarul nr. 13.
Demersul procurorilor a fost admis, fiind aplicată măsura sub formă de arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile.
Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Ședința în care a fost examinată solicitarea procurorilor PCCOCS a avut loc în lipsa inculpatului, care, potrivit avocatului Dumtru Buliga, s-ar simți rău.
Șoferul este cercetat în baza art.264, al.4, lit.b pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, acțiune săvârşită în stare de ebrietate, dar și art.266 pentru părăsirea locului accidentului rutier.
Dacă va fi recunoscut vinovat, acesta riscă 7 ani de închisoare cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport (art.264, art.3-b) și 2 ani de detenție, conform art.266.