Situația de la stația de captare de la Vadul lui Vodă, care asigură alimentarea cu apă a locuitorilor municipiului Chișinău rămâne a fi critică, în pofida ploilor care au căzut în ultimele zile. Cel puțin asta susține directorul Apă Canal Chișinău care precizează că debitul de apă este de patru ori mai mic decât cel minim necesar. Conform estimărilor, în ultima perioadă s-au deversat doar 22 de metri cubi de apă pe secundă, pe când pentru această perioadă ar fi un necesar de cel puțin 80 de metri pe secundă. De cealaltă parte, Ministerul Mediului spune că situația hidrologică s-a îmbunățit datorită ploilor locale cât și celor din Carpați. Ultimele estimări ale instituției arată că deversările din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk au crescut la 40 de metri cubi pe secundă, astfel că ne așteptăm la o creștere a nivelului apei în Nistru.
Într-un video postat pe facebook, directorul Apă Canal Chișinău, Diana Tacu, avertizează că debitul mic din zona stației de captare generează riscuri pentru alimentarea cu apă a locuitorilor din municipiul Chișinău.
,,Debitul înregistrat în zona stației de captare de la Vadul lui Vodă este de aproape patru ori mai mic decât minimul necesar pentru această perioadă, ceea ce evidențiază gravitatea situației și riscurile pe care aceasta le generează pentru siguranța alimentării cu apă a municipiului Chișinău. Pentru funcționarea în regim obișnuit a prizei de captare de la Vadul lui Vodă, debitul râului Nistru trebuie să fie de cel puțin 80 m³/s în perioada de iarnă și de 120 m³/s în perioada de vegetație”, a afirmat directoarea S.A. ,,Apă-Canal Chișinău”.
De cealaltă parte, Ministerul Mediului a emis luni un comunicat în care menționa că situația pe râul Nistru se îmbunătățește ușor datorită precipitațiilor din ultimele zile. Chiar și așa, instituția recunoaște că această cantintate de ploi nu rezolvă problema pe termen lung și că totul depinde de evoluția vremii.
,,Având în vedere că au fost ploi locale și în Carpați, deversările din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk au crescut la 40 m³/s duminică, de la o medie de aproximativ 30 m³/s în ultimele două săptămâni. Acest debit majorat, alături de ploile recente din țara noastră, a determinat o creștere a nivelului apei în nord, la Cosăuți, cu 14 cm în ultimele 24 de ore. În perioada următoare, ne așteptăm la o creștere ușoară a nivelului apei pe întreg cursul Nistrului, precum și la creșterea debitului pe alte râuri”, au precizat reprezentanții Ministerului Mediului.
Iar hidrologii avertizează că ploile recente nu schimbă semnificativ situația râurilor Nistru și Prut. Potrivit hidrologului Valeriu Cazac, e nevoie de precipitanții mai abundente pentru ca debitul Nistrului să-și revină.
,, Nu putem constata, deocamdată, că aceste ploi au atenuat sau au rezolvat problema secetei hidrologice. Aceasta persistă și va continua până când debitele râurilor vor reveni la valorile medii multianuale. În prezent, scurgerea apei reprezintă doar 10% din norma multianuală. Norma lunară de precipitații ar trebui să cadă în două-trei zile. Dacă am avea două-trei norme lunare de precipitații, abia atunci am putea constata că râurile își pot reveni la debitele anterioare”, a relatat hidrologul Valeriu Cazac.
Între timp, fosta ministră a Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a declarat in cadrul emisiunii Info One Week de la ONE TV că debitul redus pune presiune pe alimentarea localitatilor, iar seceta prelungita poate agrava situatia. Pentru a preveni o nouă criză, sunt necesare calcularea consumului real, reducerea pierderilor și verificarea surselor de rezervă.
„Trebuie sa existe acest dialog permanent cu partea ucraineana, chiar si in cazul in care vom ajunge la reducerea debitului de apa, el sa nu fie brusc facut asa cum s-a intamplat in perioada cand au fost identificati pestii morti, fiindca atunci a fost aceasta scadere brusca, dar sa o trecem totusi treptat”, a explicat Iordanca-Rodica Iordanov, fostă ministră a Mediului.
Amintim că, pe 14 octombrie, autoritățile moldovenești au convenit cu cele din Ucraina să majoreze debitul de apă care se devarsă în Nistru cu 20 la sută, față de 25-30 metri cubi pe secundă cât era anterior.
Înainte de criza hidrologică din 2026, debitul de apă deversată din lacul de acumulare de la Novodnistrovsk spre Republica Moldova era de aproximativ 100–130 m³/s, cu variații în funcție de sezon și de regimul de funcționare al hidrocentralei. În septembrie 2026, debitul era menținut la aproximativ 60 m³/s, iar Ucraina propusese reducerea acestuia la aproape 22 m³/s, propunere respinsă de Chișinău.
Din 26 septembrie, în Republica Moldova este în vigoare starea de urgență în sectorul hidrologic, instituită pentru o perioadă de 60 de zile. În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii și agenții economici să utilizeze rațional resursele de apă.



