Serviciul Vamal a primit 10 truse pentru depistarea contrabandei. Donația a fost oferită de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și este destinată pentru controlul vamal din prima linie la posturile Giurgiulești, Leușeni și Sculeni.
Echipamentele moderne în valoare de circa 3 milioane lei vor fi distribuite la posturile vamale de frontieră care au devenit extrem de solicitate de către transportatori, în special din cauza războiului din Ucraina. Dispozitivele vor permite inspectorilor vamali să accelereze procesul de inspecție și să sporească eficiența controlului transporturilor de mărfuri care traversează hotarele Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.
Seturile donate includ echipamente care permit determinarea densității obiectelor și dimensiunilor acestora, detectarea pereților falși sau compartimentelor ascunse în mijlocul de transport, vizualizarea detaliilor obiectelor transportate, fără a fi necesară dezasamblarea mijloacelor de transport.
Conducerea Serviciului Vamal în cadrul evenimentului a exprimat recunoștință Ambasadei SUA în Republica Moldova, Agenției USAID în Republica Moldova și Programului MISRA pentru receptivitatea, promptitudinea și suportul consistent oferit în procesul implementării reușite a tuturor activităților comune.