VIDEO Laboratoarele de la UTM, dotate cu echipamente în sumă de 542 de mii de dolari

Universitatea Tehnică din Moldova va avea laboratoare dotate cu echipamente moderne pentru domeniul energetic, în valoare de 542 de mii de dolari. Acestea au fost achiziționate prin intermediul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova cu suportul Agenției Statelor Unite  pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Ambasadei Marii Britanii în Republica Molova. Reprezentanții univerisității afirmă, că aceste laboratoare sunt o premieră pentru sistemul de învățământ superior din țara noastră, iar  tinerii ingineri vor putea obține abilități practice în domenii noi, cum ar fi energia regenerabilă, stocarea energiei electrice și transportul electric.

 

Studenții au posibilitatea de a simula un vehicul electric sau hibrid, ceea ce le permite să vizualizeze fluxul de energie în circulație de la mașina electrică sau hibridă.

”Putem vizualiza regimul de funcționare a vehiculului, în cazul dat stă pe loc, prescrim o viteză de la manteta respectivă  și vedem cu ce se deplasează vehiculul dat. Cheia simuleză  chiar cheia unui vehicul. Putem accelera, putem frâna, de la maneta asta putem vizualiza regimul, viteza, gradul de descărcare și încărcarea a bateriei și în regim de frânare, cum are loc”, spune Vadim Cazac, șeful departamentului Inginerie Electrică.

În aceleași  laborator  de  electro-mobilitate l-am găsit pe Florin, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică, studentul spune că este pentru prima data când are posiblitatea să simuleze în realitate un vehicul hibrid sau electric, până acum a învățat doar teorie.

”Simulăm mersul în pantă, pe loc drept și în vale. Mersul în vale se încarcă bateriile, mersul în pantă se vede cum din baterii se duc la motoare electrice. Acesta este un stand nou, până la acest moment nu am avut acest gen”.

Un alt laborator este pentru sursele regenerabile și stocarea acesteia.

”La instalația respectivă studiază conversia energiei fotovoltaice în energia electrică. Această sistemă ne permite să studiem două sisteme cu funcționare în regim atonom când avem baterii de acumulatoare ca sistem de stocare și regim legat de rețea, regim onegride”, Mai spune Vadim Cazac.

Pentru stocarea energiei era nevoie, ca aceasta să fie conservată sub formă de hidrogen, spun reprezentanții Universității Tehnice. Odată cu achiziționarea unui nou echipament aceasta poate fi deja realizată experimental în laborator.

”O formă de stocare a energiei regenerabile este hidrogenul, această instalație ne demonstrează clar cum am putea să stocăm această energie și să o utilizăm în necesitățile noastre curente”. 

Un laborator separat a fost dotat pentru studiul motoarelor electrice, echipamentele vechi cu care era echipat acesta datau din anii 70, afirmă profesorii.

”Cu ajutorul echipamentului dat o să pornesc motorul. După ce s-a pornit motorul cu echipamentul din față  pot simula diferite sarcini, exact cum e în industrie, se încarcă motorul, îl pornim și pe ăsta. În momentul când se încarcă ei pot lua niște date, cum ar fi curentul, puterea ce e un factor important pentru eficiența energetică”, afirmă Marcel Burduniuc, lector universitar.

Toate echipamentele au conexiune cu calculatorul ceea ce permite o exactitate în calcularea datelor.

Rectorul UTM Viorel Bostan afirmă că scopul acestor echipamente este de a facilita accesul studenților din cadrul universității la tehnologii inovatoare.

”Cota pe piața automobilelor electrice sau hibrid crește de la an la an și dacă vrem să avem studenți cu cunoștințe fundamentale în acest domeniu este un support extraordinar  pentru a îmbunătăți calitatea predării. Deasemenea aceste echipamente vor acoperi un larg spectru de lucrări de laborator care le desfășurăm la Facultatea  Energetică și Inginerie Electrică”, spune Viorel Bostan, rector UTM.

Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova are o durată de patru ani și prin intermediul acestuia USAID va investi cel puțin 60 de milioane de dolari în consolidarea și diversificarea sectorului energetic al țării noastre.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA