Ajutorul material anual pentru veteranii războiului din Afganistan, cât și rudele celor căzuți în luptă, va fi majorat. Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Asigurări Sociale.
Pe data de 15 februarie este ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, în acest context, Casa Națională de Asigurări Sociale a anunțat astăzi, 9 februarie, acordarea unui ajutor material în valoare de 230.000 lei. Această sumă este destinată persoanelor cu dizabilități care au participat la războiul din Afganistan, precum și familiilor participanților decedați în aceste acțiuni.
Un număr de 230 de beneficiari vor avea acces la acest ajutor material. Banii pot fi ridicați de la bănci sau oficii poștale unde obișnuiesc să primească pensii sau alte prestații sociale.
Începând cu 1 ianuarie 2024, CNAS a preluat responsabilitatea de a stabili și de a efectua plata a șapte tipuri de ajutoare materiale anuale, inclusiv pentru cei afectați de războiul din Afganistan și rudele acestora.