Parlamentul a votat modificarea listei ministerelor. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se transformă în Ministerul de Externe. Totodată, în legislație a fost inclusă o nouă funcție, cea de viceprim – ministru pentru integrare europeană.
Conform propunerii Executivului, funcțiile MAEIE legate de procesul de integrare europeană vor fi preluate de Biroul pentru Integrare Europeană din cadrul Cancelariei de Stat.
Coordonarea în cadrul Guvernului a procesului de integrare europeană a țării va ține de competența viceprim-ministrului pentru integrare europeană, care va fi asistat în activitatea sa de Biroul pentru integrare europeană.
Propunerile au fost criticate de opoziția parlamentară, care s-a întrebat dacă aceste modificări vor presupune costuri suplimentare la buget.
”Franța – zero viceprim-miniștri, Moldova- o să avem cinci viceprim-ministri. Cum mai puțin de 5 viceprim-miniștri? Trebuie să vedem ce probleme au ei cu Integrarea Europeană și cum pot ei să administreze lucrurile publice. Este bătaie de joc ce faceți cu banii publici”, a spus vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea.
Guvernarea susține că deocamdată nu vor fi alocați bani suplimentari. După aprobarea hotărârii, Guvernul va adopta actele necesare pentru reorganizarea MAE, va aduce actele sale în concordanță cu noua structură a Guvernului, și va prezenta Parlamentului propuneri privind ajustarea, în acest sens, a legislației în vigoare.
După demisia lui Nicu Popescu din funcția de vicepremier și ministru de Externe, Guvernul a anunțat în data de 24 ianuarie că Cristina Gherasimov va conduce Biroul pentru integrare europeană.
Tot în data de 24 ianuarie, premierul Dorin Recean a anunțat că Mihai Popșoi va conduce ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și-a anunțat demisia în data de 24 ianuarie 2024. El a menționat atunci că are nevoie de o pauză.