Sursa: politico.eu

Charles Michel rămâne președinte al Consiliului European

Președintele Consiliului European, Charles Michel, care s-a confruntat cu critici intense în legătură cu decizia sa de a părăsi postul pentru a candida la viitoarele alegeri europene, se retrage acum din cursă, conform Politico.

„Îmi voi dedica toate eforturile responsabilităților mele actuale cu o determinare fermă până când acestea se vor încheia. Voi fi întotdeauna un susținător fervent al unei Europe democratice, puternice, unite și stăpâne pe propriul destin. La finalul acestui mandat, voi reflecta asupra naturii și direcției viitoarelor mele angajamente”, a declarat Michel într-o postare pe Facebook.

Decizia vine cu câteva zile înainte ca liderii europeni să se întâlnească la Bruxelles.

Decizia surprinzătoare a lui Michel de a candida la alegerile europarlamentare din iunie, care ar fi însemnat părăsirea postului cu câteva luni înainte de sfârșitul mandatului său, a provocat reacții furioase din partea oficialilor UE, a diplomaților europeni și a Parlamentului. Oficialii au perceput anunțul său surpriză ca pe un semnal că acesta acordă mai multă importanță viitorului său politic decât rolului său actual de șef al Consiliului European.

Dacă totuși Michel candida la alegerile europene și renunța la șefia Consiliului Uniunii Europene, după ce ar fi fost ales, Michel urma să preia mandatul de europarlamentar la mijlocul lui iulie, deschizând ușa posibilității ca Viktor Orban, liderul țării care asigură președinția rotativă a Consiliului UE, să ocupe interimar președinția Consiliului European.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA