Drumul public național G62 R16-Izvoare-Stolniceni-Sculeni-R16 a fost redeschis pentru circulație, după efectuarea lucrărilor de reabilitare. Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui Maia Sandu, a conducerii Administrației de Stat a Drumurilor și altor oficiali.
Potrivit specialiștilor, lucrările de reparație au avut loc la nivelul părții carosabile, în vederea consolidării a aproximativ 5100 metri pătrați de acostamente, plantarea stâlpilor.
Au fost montate 51 de indicatoare rutiere.
Pe o suprafață de 761 metri pătrați a fost aplicat marcajul longitudinal.
În total, lucrările afectuate au cuprins tronsoane cu o distanță totală de aproximativ 5,07 km.
„Valoarea lucrărilor este de aproximativ 18 694 178,22 lei, bani alocați din mijloacele Fondului Rutier”, informează Administrația de Stat a Drumurilor.
Reabilitarea acestor segmente de drum contribuie la optimizarea transportului de mărfuri și călători, precum și îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru confortul și siguranța a aproximativ 5,219 locuitori din satele Izvoare (Fălești), Stolniceni și Cioropcani (Ungheni).