Un microbuz care transporta elevi, blocat în zăpadă. Mijlocul de transport a fost tractat

Câțiva copii din raionul Ocnița au avut parte de o experiență mai puțin obișnuită. Astăzi, 9 ianuarie, în timp ce erau transportați spre instituția de învățământ în care își fac studiile, microbuzul în care se aflau a fost blocat în zăpadă.

La fața locului au intervenit polițiștii. Aceștia au acordat ajutor șoferului.  Mijlocul de transport a fost tractat, iar copiii și-au putut continua calea. Astfel,
în urma măsurilor întreprinse, toți elevii au ajuns în siguranță la ore.

Potrivit Poliției, cazul a fost înregistrat în satul Mihălășeni, raionul Ocnița.

Reamintim că luni, 8 ianuarie, Ministerul Educației a anunțat că în peste 20 de raioane ale țării vacanța de iarnă va fi prelungită cu o zi sau două. Decizia a fost adoptată de Comisiile Situații Excepționale la nivel de raion sau municipiu, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

În același timp, MEC a precizat că școlile din Basarabeasca, Briceni, Cahul, Dondușeni, Drochia, Edineț, Hîncești, Ocnița, Rîșcani, Soroca și UTA Găgăuzia își reiau procesul educațional începând cu ziua de marți, 9 ianuarie.

CITEȘTE ȘI: Elevii din peste 20 de raioane ale țării vor avea vacanța prelungită

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA