În cadrul ședinței Adunării Generale a Procurorilor, prin votul participanților au fost aleși noii membri ai Consiliului Superior al Procurorilor.
În urma votării, din rândurile procurorilor din cadrul Procuraturii Generale majoritatea a fost obținută de procurorul Dumitru Obadă, iar din cadrul celor teritoriale și specializate, majoritatea a fost obținută de adjunctul Procurorului General interimar, Aliona Nesterov.
Alți candidați aleși în componența noului Consiliu sunt procurorii Eduard Panea, Elena Roșior și Olesea Vîrlan.
Totodată, au fost aleși și membrii supleanți: procurorii Iuri Lealin și Mariana Cherpec.
La Adunare au participat 506 procurori din cei 600 în exercițiu, conform statelor de personal, fiind 720 de funcții.
Menționăm că astăzi, 22 decembrie, a avut loc Adunarea Generală a Procurorilor. Decizia de o organiza evenimetul a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor în cadrul ședinței din 12 decembrie. În cadrul aceleiași ședințe, CSP a hotărât reluarea activității Comisiei de organizare a alegerilor pentru funcția de membru procuror în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.Amintim că, în data de 23 august, corpul de procurori prezenți la Adunarea Generală a Procurorilor a hotărât amânarea subiectului în partea ce ține de alegerea membrilor procurori și a supleanților acestora în Consiliu.