ANI nu a depistat diferențe între averea și veniturile Irinei Gutnic, viceprimarul restabilit în funcție prin instanță

Autoritatea  Națională de Integritate nu a identificat diferențe substanțiale între averea dobândită și veniturile obținute de viceprimarul restabilit în funcție prin decizia instanței a municipiului Chișinău, Irina Gutnic. Inspectorii de integritate  nu a constatat bunuri nedeclarate sau nereguli în declarațiile de avere și interese personale ale acesteia.

Controlul a fost inițiat în urma unei sesizări care a avut la bază o investigație jurnalistică publicată de TV8. Jurnaliștii au scris despre  hainele, gențile și accesoriile de lux purtate de Irina Gutnic, dar și despre automobilele pe care aceasta le-ar fi condus, deși ar aparține nașului său de cununie.

În cadrul verificărilor, inspectorul de integritate a solicitat explicații privind proveniența bunurilor și a mijloacelor financiare utilizate pentru achiziționarea acestora.

Referitor la automobilul BMW iX xDrive, menționat în investigația jurnalistică, Irina Gutnic a declarat că acesta a fost procurat la 12 iunie 2025 de o persoană cu care se află într-o relație sentimentală și că îl utilizează la necesitate. Viceprimarul restabilit în funcție prin decizia instanței a precizat că a condus ocazional automobilul respectiv.

Documentele bancare prezentate inspectorilor arată că persoana care a procurat BMW-ul a transferat 1.288.300 de lei către un dealer auto. Iar banii proveneau din dividende.

În ceea ce privește articolele vestimentare, gențile și accesoriile de lux, Gutnic a declarat că acestea i-au fost cumpărate și oferite în dar de partenerul său, cu care se află într-o relație din anul 2022.

Pentru a-și susține declarațiile, aceasta a prezentat chiar și extrase bancare ale partenerului său, bonuri de plată, documente din aplicațiile de banking și documente privind restituirea taxelor pentru cumpărăturile efectuate în străinătate.

Inspectorul a verificat și situația automobilelor înregistrate pe numele Irinei Gutnic. Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Servicii Publice, în perioada verificată, Gutnic a deținut un BMW X5, fabricat în 2017, pe care l-a vândut la 9 decembrie 2023 pentru suma de 580.000 de lei.

De asemenea, verificările efectuate la registrele de stat nu au identificat alte bunuri imobile înregistrate pe numele acesteia în perioada supusă controlului, în afara celor care au constituit obiectul unei verificări anterioare.

În urma analizei veniturilor, cheltuielilor, inspectorul de integritate a concluzionat că nu există o diferență substanțială între averea dobândită și veniturile realizate de Irina Gutnic în perioada 1 decembrie 2023 – 30 decembrie 2025. Totodată, nu au fost identificate omisiuni sau neconcordanțe în declarațiile de avere și interese personale.

Prin urmare, ANI a emis un act de constatare prin care a decis că Irina Gutnic nu a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale.

Actul poate fi contestat la Curtea de Apel Centru în termen de 30 de zile de la emitere.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA