Acordul de colaborare dintre liceul „Matei Basarab” din Capitală și Asociația Obștească Clubul Sportiv Petrocub, în baza căruia urmează să fie modernizat și extins stadionul instituției, ar fi fost încheiat cu o serie de încălcări grave. În aceste condiții, investiția este riscantă, iar acordul ar putea fi reziliat în orice moment, a avertizat Irina Gutnic, viceprimarul Capitalei repusă în funcție în urma unei decizii judecătorești, în cadrul emisiunii „1 la 1” de la ONE TV. Printre neregulile invocate de aceasta se numără lipsa unei licitații publice și a unui vot în Consiliul Municipal Chișinău. Gutnic a mai afirmat că Ghenadie Țaulean, socrul primarului Ion Ceban și angajat al Clubului Sportiv Petrocub, ar fi solicitat actele permisive necesare proiectului în baza unei procuri eliberate de Direcția Educație, și nu de edilul Capitalei, care îi este ginere. Reprezentanții municipalității au refuzat să ofere un punct de vedere la declarațiile Irinei Gutnic.
Potrivit Irinei Gutnic, viceprimarul Capitalei repus în funcție în urma unei decizii judecătorești, transmiterea în folosință a sălilor sportive sau a stadioanelor este reglementată prin mai multe acte normative, care prevăd că acest lucru este posibil în cazul federațiilor naționale de fotbal.
,,Federația Națională de Fotbal are dreptul să petreacă antrenamente pe teritoriul unui stadion în cadrul unui orar stabilit și coordonat cu instituția educațională, dar aceste ore nu trebuie să depășească zece la număr. Ce vedem noi în acest acord, în primul rând, acordul nu este semnat cu o Federație Națională, acreditată, ci cu un club privat. Ca să oferi în folosință unui partener privat un bun public, un bun imobil public, trebuie să respecți o procedură: trebuie să organizezi o licitație deschisă, trebuie să ai acordul Consiliului Municipal. Au fost cu evitarea acestor proceduri. Ei nu au fost informați corect, că investiția destul de costisitoare pe care o vor face în construcția acestui stadion este cu un mare risc”, a explicat Irina Gutnic, viceprimarul Capitalei repus în funcție în urma unei decizii judecătorești.
O altă neregulă invocată este faptul că Ghenadie Țaulean, socrul lui Ion Ceban și angajat al Clubului Sportiv Petrocub, care ar fi solicitat actele permisive pentru proiect, ar fi fost împuternicit printr-o procură emisă de Direcția Educație, și nu de ginerele său, Ion Ceban, primarul Capitalei.
,,Dumnealui este solicitantul actelor permisive, împuternicit prin procură, de către Direcția educație. Codul Urbanismului spune foarte clar: atunci când vii și ceri o autorizație pentru proiectare sau o autorizație pentru construcție, trebuie să ai obligatoriu acordul proprietarului. Proprietarul terenului este municipiul Chișinău, deci, procura trebuia să fie din numele primarului general odată ce municipalitatea este proprietar, ci nu Direcția educație pentru că Direcția educație nu deține în proprietate acest teren și nu avea dreptul să transmită în folosință partenerului privat terenul în cauză”, a mai detaliat ea.
De asemenea, Irina Gutnic a declarat că angajații Primăriei Chișinău ar fi mințit atunci când au afirmat că biroul său era ocupat de o altă persoană, în momentul în care aceasta a revenit la muncă, după ce a fost repusă în funcție printr-o decizie a Curții de Apel Centru.
,,Biroul meu este liber. Nu a mai stat nimeni în acest birou de când am fost demisă din funcție, din luna mai. Într-adevăr, colegii din Primărie m-au telefonat ca să vin să-mi iau lucrurile la care eu le-am spus că eu voi reveni și vă rog să mai așteptați puțin. A fost schimbată ială, într-adevăr, dar nimeni nu a ocupat acel birou, deci, șeful Direcției administrative a mințit, atunci, când a afirmat că acest birou este ocupat de cineva. A fost o minciună care poate fi demonstrată cum angajații Primăriei execută indicațiile și comenzile lui Ion Ceban de a spune public minciuni, este o obișnuință, o uzanță în Primăria Chișinău să minți”, a adăugat viceprimarul Capitalei repus în funcție în urma unei decizii judecătorești.
În ceea ce privește dispoziția primarului privind expirarea mandatului său, Irina Gutnic susține că aceasta este ilegală, la fel ca și dispoziția privind revocarea sa din funcție, emisă în luna mai a acestui an, acuzație care a fost respinsă anterior de reprezentanții Primăriei Chișinău.
,,Este inadmisibil atunci când o persoană cu funcție de demnitate publică care reprezintă un municipiu a unei țări sfidează și încalcă atât de grav legea. Primarul general reprezintă oamenii care l-au delegat în Primărie cu un mandat, mandat legal, iar dumnealui se poziționează deasupra acestui mandat și întrebarea mea, indignarea mea era dacă mai poate acest om reprezenta cetățenii, votanții care l-au delegat în Primăria Chișinău. Legea specială, legea 436, spune foarte clar, eliberarea din funcție a viceprimarului se face la propunerea primarului general către Consiliul Municipal și-n cazul în care de două ori nu se votează sau de două ori se exclude de pe ordinea de zi, abia atunci primarul poate să elibereze viceprimarul”, a conchis Irina Gutnic.
ONE TV a contactat-o telefonic și i-a trimis un mesaj Nataliei Ixari, consiliera pe comunicare a primarului Ion Ceban. Aceasta a refuzat să ofere un punct de vedere cu privire la acuzațiile formulate de Gutnic, făcând referire la declarațiile colegilor săi, care susțin că toate lucrările sunt realizate conform legii. Reprezentanții Primăriei au făcut declarațiile în contextul unui protest organizat în data de 20 octombrie în fața Primăriei Chișinău, la care au participat locatari din preajma liceului „Matei Basarab”. Aceștia s-au declarat nemulțumiți de construirea unui complex sportiv în apropierea blocurilor în care locuiesc. Oamenii au reclamat că, pentru amenajarea terenului, au fost deja tăiați aproape 200 de copaci, iar viitorul stadion ar urma să fie construit prea aproape de locuințele lor. Aceștia susțin că nu au fost consultați înainte de luarea deciziei și cer suspendarea lucrărilor. Atunci, reprezentanții Primăriei au subliniat că toate procedurile au fost desfășurate conform legii.



