O femeie a pierdut aproape un milion de lei după ce a căzut în plasa escrocilor. Cum au acționat aceștia

O femeie de 54 de ani din Chișinău a pierdut aproape un milion de lei după ce a fost înșelată de escroci. Aceștia au sunat-o și s-au dat drept reprezentanți ai instituțiilor de drept. Indivizii au convins-o să le transfere banii în trei tranșe. Pentru a strânge suma, femeia s-a împrumutat de la rude și vecini și a contractat un credit bancar.

Potrivit Poliției, cazul a avut loc în luna octombrie, însă a fost raportat abia acum. Totodată, oamenii legii spun că a identificat în ultimele 24 de ore alte două cazuri noi de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total 800 de mii de lei. În același timp, alte 65 de tentative de escrocherie au fost dejucate. Poliția îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți și să nu comunice date bancare, coduri de acces sau informații personale în urma unor apeluri suspecte.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA