Rezultate preliminare la alegerile intermediare din SUA: Republicanii lui Trump, înfrângere la urne

Washington, DC- 072820 The US flag was at half mast at the US State Capitol in honor of Congressman and Civil Rights activist John Lewis as his body lies in state on July 28, 2020 for the public to pay their respects. (Essdras M Suarez ©)

Republicanii lui Donald Trump suferă o înfrângere la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial. Potrivit rezultatelor preliminare, democrații ar urma să preia controlul ambelor camere ale Congresului, după ce au câștigat inclusiv în state în care republicanii au dominat mult timp. Scrutinul a avut loc pe fondul nemulțumirilor legate de scumpirea alimentelor, a carburanților și a utilităților. În primul său interviu după alegeri, Trump i-a felicitat pe democrați, dar a spus că nu vede rezultatul ca pe o lovitură la adresa sa.

„Felicitări Democraților. Au făcut o treabă bună. Au căutat asta timp de 11 ani și în sfârșit au obținut-o. Dar nu privesc acest lucru ca pe o lovitură la adresa mea. Cred că am avut cei mai buni doi ani din istoria președinției în ceea ce privește economia, în ceea ce privește toate lucrurile pe care le-am făcut”, a spus președintele SUA, Donald Trump.

Deși numărarea voturilor nu s-a încheiat, bilanțul preliminar le atribuie democraților 225 de mandate în Camera Reprezentanților, față de 138 pentru republicani. În Senat, democrații au 54 de locuri, iar republicanii, 44. Democrații au obținut victorii și în state considerate tradițional republicane, printre care Iowa, Ohio, Carolina de Sud și Carolina de Nord.

Democrații au câștigat și în Kansas, precum și în Texas, un stat în care republicanii au dominat decenii la rând.

Preluarea controlului asupra Congresului le-ar permite democraților să lanseze mai multe anchete parlamentare care să-i vizeze pe Donald Trump și pe apropiații săi. Investigațiile ar putea viza, potrivit presei americane, afacerile fiilor președintelui, legăturile lui Jared Kushner și Steve Witkoff cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, posibila folosire ilegală a fondurilor publice, abuzurile angajaților Serviciului de Imigrare și Control Vamal, dar și presupusa ascundere a unor documente din dosarul lui Jeffrey Epstein. Alegerile pentru Congres au loc o dată la doi ani. La scrutinul precendent, republicanii au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA