Președintele american Donald Trump promite câte un milion de dolari oricărei persoane care va denunța fraude electorale. Banii vor fi oferiți doar dacă sesizarea duce la arestarea și condamnarea celor vinovați. Trump a făcut anunțul într-o postare pe rețelele de socializare, cu doar o săptămână înainte de alegerile pentru Congresul american. Potrivit sondajelor, Partidul Republican, din care face parte, ar putea obține rezultate slabe.
Presa americană consideră că, prin aceste declarații, Donald Trump pregătește terenul pentru a contesta o eventuală înfrângere a republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial. Scrutinul va avea loc pe 3 noiembrie. Trump a contestat și rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, pe care le-a pierdut, și a susținut ulterior, în repetate rânduri, că scrutinul a fost fraudat. Deocamdată, nu este clar de unde vor proveni banii pentru recompensa de un milion de dolari promisă celor care denunță fraude electorale. Amintim că, la începutul lunii septembrie, Trump a declarat că, dacă republicanii vor câștiga alegerile pentru Congres, fiecare adult american va primi câte 5 000 de dolari. Potrivit juriștilor americani, această recompensă nu este considerată o fraudă electorală.



