Turnul clopotniței din Vadul-Rașcov, vechi de 400 de ani, restaurat cu sprijinul Uniunii Europene

Turnul clopotniței din Vadul-Rașcov, vechi de aproximativ 400 de ani, a fost restaurat. Monumentul istoric din raionul Șoldănești a trecut printr-un amplu proces de restaurare, după ce structura sa a fost afectată de trecerea timpului și de fenomenele meteorologice. Intervențiile au inclus stabilizarea zidăriei de piatră și reconstrucția acoperișului tradițional. Lucrările, în valoare de aproximativ 150 de mii de euro, au fost realizate cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

 

Construit din calcar, turnul face parte din ansamblul vechiului cimitir din Vadul Rașcov.

De-a lungul timpului, acesta a îndeplinit atât rolul de clopotniță, cât și pe cel de poartă de acces în cimitir. Potrivit partenerilor externi, intervenția contribuie la păstrarea monumentului și la transmiterea patrimoniului local generațiilor viitoare.

”Patrimoniul conectează oamenii, iar aici, pe malul drept al Nistrului, acest lucru are o însemnătate aparte. Secole la rând, oamenii, voința, tradiția și ideile au trecut de la o comunitate la alta. Iar astăzi, datorită acestei conservări realizate cu foarte multă grijă, ajutăm ca povestea să fie spusă în continuare și generațiilor care vin.”, a declarat Iwona Piorko, ambasadoarea UE în Republica Moldova

Lucrările au vizat amenajarea unei structuri de protecție pentru stabilizarea și conservarea zidăriei, precum și reconstruirea acoperișului istoric, cu învelitoare din șindrilă. Pe parcursul restaurării, turnul clopotniței a fost și obiect de studiu pentru tinerii aflați la început de drum în profesia de restaurator. Studenții au putut analiza procesele și tehnicile de restaurare specifice acestui monument de patrimoniu cultural.

”Pentru noi, nu este vorba doar despre reconstrucția unei clădiri, ci și despre conservarea valorilor umane, consolidarea legăturii oamenilor cu istoria și crearea unor oportunități de dezvoltare locală în domenii precum economia, educația, turismul și cooperarea. ”, a spus Seher Ariner, reprezentantă rezidentă adjunctă a PNUD în Moldova.

Restaurarea turnului clopotniței din Vadul Rașcov face parte dintr-un pachet de patru intervenții asupra patrimoniului cultural, susținute în perioada 2024–2026 prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Celelalte obiective sunt Mănăstirea rupestră de la Țîpova, Sinagoga Mare din Rașcov și fațada fostei Bănci de Economii și Trezorerii din Tighina.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA