Șase funcționari ANSA și administratorul unei companii au fost reținuți pentru 72 de ore într-un caz de corupție la Postul de Inspecție la Frontieră Giurgiulești. Potrivit Centrului Național Anticorupție, inspectorii ar fi primit mită de până la 30 de mii de lei pentru a trece cu vederea lipsa certificatelor obligatorii pentru animale sau mărfuri. Ofițerii și procurorii au efectuat 24 de percheziții în acest caz.
Perchezițiile au avut loc la domiciliile, în mașinile și în birourile suspecților. Printre cei șase funcționari vizați se numără un șef de post și inspectori.
„Potrivit probatoriului acumulat, inspectorii ANSA de la Postul de Inspecție la Frontieră Giurgiulești ar fi pretins și primit sume cuprinse între 20 de euro și 30 000 de lei de la agenți economici. În schimb, funcționarii ar fi pus la cale o schemă infracțională sistematică. Aceștia ignorau lipsa certificatelor obligatorii pentru animale sau mărfuri și negociau taxe de protecție. Sumele erau adaptate în funcție de volumul mărfurilor, numărul de animale transportate și frecvența curselor efectuate.”, precizează CNA.
CNA a publicat discuții în care suspecții ar fi negociat sumele cerute pentru a trece cu vederea lipsa documentelor.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au anunțat că vor verifica modul de organizare a controalelor și vor lua măsuri pentru a preveni asemenea situații. Potrivit CNA, trei dintre persoanele vizate au mai figurat într-un dosar pentru fapte similare, examinat în prezent de instanță. În actualul caz au fost inițiate șapte anchete penale pentru acte de corupție sistemică.


